Ce bine-ar fi fost...

Ce bine-ar fi fost
să nu ne fi despărţit de tot,
cum pot oamenii să trăiască,
fără iubire,
cum pot?


Când în suflet nasc crâmpeie,
se-aprinde aceeaşi flamă,
ca o scânteie,
dând neştiutului idee...


Spune-mi cum pot de-acum
să-mi văd, în linişte,
de drum...
şi mai spune-mi,
oamenii, cum pot:
să se mintă,
să uite de tot,
să nu mai simtă?


Ce bine-ar fi fost
să rămân lângă tine
din ceasul dintâi
până-n cel de pe urmă,
nu ne-ar mai fi fost
vieţile, acum, stinghere...
nu ne-am mai fi petrecut nopţile,
în van, a cere...


Ce bine-ar fi fost,
ah, tu, idee,
ce bine că eşti
Universul ştiam că
mi te va înapoia,
din Carul cel mare
te va elibera!