Sunt oameni care apar în viaţa noastră, iar apoi dispar! Aşa a
fost şi un prieten drag, Minu, de a cărei soartă nu mai ştiu nimic!
Cuvintele de mai jos îi aparţin, constituie de fapt un comentariu la un
articol de pe blogul meu! Nu, Minu nu mi-a fost iubit, cum poate aţi
tinde să credeţi! Mi-a fost un prieten drag, care-mi urmărea cu fervoare
postările! Omul care îmi spunea, simplu: Licurici! Omul care mai
târziu, m-a metamorfozat numindu-mă omul-tunel!
Chiar
dacă astăzi nu ştiu pe unde paşii lui se perindă, sper să nu-i fie
vreodată cu supărare dacă va afla că, DA, am publicat nişte amintiri ce
mi-au adus aminte de mine, de cine sunt eu cu adevărat! Mulţumesc, Minu!
Oriunde-ai fi!
"Sunt clipe
grele în viata unui om. Nu vorbesc de cele inerente, de la acestea
pornim şi sfârşim existenţa noastră. Acestea sunt axiome, adevăruri pe
deplin acceptate.Din punct de vedere biologic e bine , înţelegem totul:
solzul s-a transformat în gheară care a apucat unealta ce a cizelat-o
într-o palmă îndemanatică. Clipele grele se insinuează abia când şi dacă
ne dăm seama că nu e destul, că e prea simplu să mânuim doar obiecte şi
unelte.Abia atunci avem probleme când apar conştiinţa şi întrebările
existenţiale.Cine ne mai descurcă aici?Înspre ce mă îndrept?De ce am
impresia că sunt în labirintul Minotaurului? Cine îmi va întinde sfoara
să nu ma rătăcesc?
De ce nu mă pierd când iubesc? De
ce poteca se iluminează când iubesc? Curios lucru - o dată cu iubirea
se mai naşte ceva: credinţa.Iubirea nu se supune axiomei de mai sus care
marchează tot şi toate precum şi pe cei pe care îi iubim,nu încetează
decât atunci când ne îndepărtăm de principiile începutului ei. Am văzut
oameni ce se rugau cu fervoare - treceau prin clipe grele. Unii se
sacrifică pentru alţii.Sunt şi oameni puternici care îndură eforturi
mari pentru cei pe care-i iubesc. Aici, licurici drăgălaş, aici ai
apărut şi tu. Din privire ca şi din tot ce scrii şi gândeşti, totul
emană iubire.Am să folosesc o expresie care poate sună cumva ipocrit dar
nu găsesc sinonim: "mă rog".Licurici,mă rog nu pentru iubirea ta, poate
principiile ce-o hrăneau nu mai există, mă rog pentru ce-a născut ea,
pentru credinţa şi încrederea ta în tine şi în ceilalţi că pot iubi. Nu
doresc să abstractizez lucrurile, aşa că îţi spun că-mi doresc cu
ardoare ca tu să nu te întâlneşti cu minciuna e o crimă împotriva
sensibilităţii..."cu te iubescu omori omu".
Am citit
nu o dată ce ai scris mai sus. Sunt în cauză şi am imaginat diferite
situaţii în care se poate pierde credinţa. Ce ai scris e viu,
funcţionează...Doar minciuna nu se poate ierta. De undeva, din sufletul
tău, poate mai de sus, frumosul şi iubirea te inundă.Eşti omul-tunel!"
Minu
No comments:
Post a Comment