Despre dragoste poţi vorbi în toate culorile curcubeului

"Despre dragoste poţi vorbi în toate culorile curcubeului. Pentru că ea vine ca o arcuire a zâmbetului nostru şi ne dă viaţă. Dragostea e-n obrajii ei aprinşi. În tălpile sărutate de nisipul fierbinte, în zile de foc. Dragostea are forma ochilor ei. Şi a şuviţelor rebele care se-aşează peste gene, în zori. Dragostea trece dincolo de tot ce-i cotidian. Nu se strigă la colţ de stradă. Nu e subiect de gazetă. Dragostea are gustul buzelor ei. Gustul pielii ei catifelate, după o ploaie răvăşitoare de vară. Iar mirosul ei e inconfundabil. Când o respiri în fiecare dimineaţă. Când îţi treci mâinile prin şuviţele ei de păr şi miresme de flori te cuceresc. La fel cum te cucereşte conturul ochilor ei. Atunci când e ea însăşi, nefardată. Atunci când se lasă iubită, în orice moment al zilei. Fiinţa iubită e ca un energizant de la care te încarci mereu. Nu-i trebuie cuvinte ca să se facă înţeleasă. Nu-i trebuie complimente ca să se simtă frumoasă, iubită, apreciată. Femeia iubită, dragul meu, nu măsoară nicicând dragostea cu un barometru. Ea cucereşte cu fiecare clipă! Cu un glas dulce, suav, alteori adormit. Iar când tonu-i devine ferm e pentru că vrea ca în loc de o pernă, să ţină în braţe un om. O fiinţă capabilă să se lase iubită. Capabilă să rezoneze cu ea în acelaşi ritm. Fiindcă viaţa-i formată din kilometri parcurşi care oricât de des s-ar repeta şi oricâte urme ar rămâne, paşii nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că omul, când s-a depărtat ani-distanţă, nu mai e niciodată acelaşi. Şi pentru că valurile mării nu vor zugrăvi aceleaşi peisaje spectaculoase la mal. Vor fi spectaculoase, dar vor fi altele. Doar numele inscripţionat pe stâncă, anii ce-au strâns în cufărul sufletului - amintiri. Toate acestea rămân. Uneori, ele însele, fiind relative!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria