Cât am iubit...

Deseori,
trec cu gândul prin zare
şi mă mustră nori,
ce-mi spun că ploaia
pace nu are...


Sunt doar eu,
unde ieri,
amândoi eram...
sufletul, pe atunci,
nu mi-l ascundeam...


Astăzi eşti,
nici eu nu mai ştiu,
e greu ca să ghicesc
urmând linia paşilor tăi,
de-o vreme - rătăcesc!


Nu-mi mai spui
vorbe frumoase,
fericirea simt că fuge,
nimbul care s-a aprins
se stinge...


Cât am iubit,
ştiu numai eu
şi poate-ai fost conştient
şi tu, odată...
iar de n-ai fost,
că nu ţi-am arătat suficient,
mă iartă...


Mai trec din vreme-n vreme
şi tresărind îţi zăresc poarta,
dar nu mai eşti acolo
adresa ţi-este alta...


Fiorul mă cuprinde,
în suflet mi-e Siberie,
iubirea ta m-alină,
iar uneori mă sperie...


Cât am iubit...
nici nu mai ştiu,
fiindcă n-am socotit...