"În casa aceea! Acolo am trăit amândoi şi ne-am consumat dragostea.
În casa aceea, cu grădină de vară. Locul unde ne-am construit cele mai
frumoase amintiri. Locul unde s-a fundamentat cel mai frumos sentiment:
dragostea noastră. Trec şi astăzi pe-aici, pe dinaintea casei noastre.
Intru în acel spaţiu sacru care ne-a purtat pe amândoi spre fericire.
Curtea e nemăturată, liliacul stă să înflorească. Iar gardul nu a mai
fost de multă vreme vopsit. Toate par vechi, ca dragostea noastră.
O mai reactualizez din când în când, cu amintiri. În căsuţa de
corespondenţă e pustiu. Parcă şi poştaşul a uitat că aici au locuit
cândva două fiinţe. Nimeni nu ne caută astăzi, dragul meu, poate doar
noi, lăsând câte-o uşă larg deschisă. Nimeni nu ne mai ştie. Nimeni, de
pe acea stradă. Ne-au uitat cu toţii! Noi, care credeam cândva, că vom
rămâne vecini memorabili. Câte chicoteli ale noastre au stârnit
încruntări în privirile vecinilor noştri. Alteori, rosteau ceva în sinea
lor. Noi râdeam de acele zile, iubitule, neştiind că ne vor ajunge din
urmă cu lacrimi amare. Regretele sunt ale amândurora! Terasa nu mai e la
fel de colorată fără râsetele noastre! Fără florile cu care nu încetai
să mă cadoriseşti. Iar biblioteca imensă pe care am clădit-o cu
pasiunea noastră comună pentru cărţi, stă astăzi în declin şi pare
că-ntreabă: aceşti străini mai vin? Aceeaşi întrebare mă chinuie şi pe
mine. Fiindcă în locul acestei minunate case am hotărât să locuim în
apartamente. Fiecare, în alt colţ de lume. Fiecare colţişor al casei
suspină. Cum poţi înlocui un tărâm de vis cu o viaţă petrecută într-o
cutie de chibrite în care te roteşti mereu şi nu-ţi eşti ţie însăţi
suficient? Aici, acasă, aerul era respirabil. Nimic nu ne îngrădea, iar
spaţiul ajungea cât pentru doi. Cât pentru noi. Cât să ne facem şi unul,
şi altul - hatârurile. Au trecut ani şi ani, de când ploi şi ninsori
şubrezesc zidurile trainice ale casei abandonate. Totul s-a prăbuţit,
precum dragostea noastră. Iar dacă aş vrea ca ceva să re-nvii, n-aş
putea fără tine. Nu, fără fundamentul dragostei. Fără acesta nu există
nici măcar determinare. Caut cu privirea în jur şi nu găsesc nici un
indiciu despre ce-ar mai putea fi. În grădina noastră nu mai sunt flori.
Nu mai sunt culori. Sunt eu, între două ziduri. Eu fără tine! Şi
totuşi, ce este ciudat este faptul că niciunul dintre noi nu a
revendicat locul. Pentru că niciunul dintre noi nu s-a legat niciodată
de bunuri, ci de ceea ce am trăit. Şi casa aceasta este încă elementul
care ne mai leagă! Bunul nostru comun! Şi totuşi, dragostea?
Montesambra, te chem din tot sufletul dintre cei patru pereţi ai
bibliotecii noastre. Singurătatea e o povară pe care singură nu am cum
s-o dărâm!"
- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment