"Ai plecat! De-atâtea ori, când era mai frumos. Când inima-mi
revenise la loc. Iubitule, doar tu mă construieşti şi apoi mă dărâmi.
Sunt o lucrare ce-ţi aparţine. Atâta instabilitate, nesiguranţă n-am mai
trăit. Când mi-e mai dor să te văd, trebuie să îmi încerc imaginaţia.
Şi te caut în vecinătatea mea. Încerc cu îndârjire, de unde eşti, să te
smulg. Dar eşti precum o plantă, adânc înfiptă în pământ. Ca o adiere,
te simt! Ca o boare de vânt, astăzi, te respir! Te inspir! Tu dai
culoare şi viaţă versurilor ce se scriu cu atâta migală. Am să te
consemnez în tomuri, la fiecare bătaie de inimă. Eşti în fiecare
manuscris! Lucrarea cea mai de taină, pe care o folosesc drept îndreptar
zilelor mele! Sunt atât de grele genele, orele. Până trăim cu adevărat
Învierea! În sufletele noastre e loc mereu pentru iubire, pentru tihnă.
Să luăm Sfânta lumină! Să ne-ntărim prin ea. Să credem, doar să credem!
Şi ne va lumina! E noaptea cea de taină şi mâna mea o ţine strâns pe-a
ta! E vie, dragostea! E vie! Şi bucuria mea, este menită ca nimic pe
lume să nu o poată egala!"
- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment