N-ai să ştii niciodată...

Puteam păcăli
o lume întreagă,
cum că mi-e bine
şi că viaţa pe care o duc
îmi e dragă.
Deşi ştiam bine
că erau lucruri
ce nu se legeau,
acele lucruri care
viaţă, nicicum nu prindeau.
N-ai să ştii niciodată
cum am plâns,
cât am plâns,
cât m-am tânguit,
pentru un vis
pe care îl doream
împlinit.
Viaţa e o cale
ce-am sperat
să ne-ajungă,
să nu fim frânturi,
să nu păşim pe lângă.
N-ai să ştii niciodată,
departe, cât ai fost plecat,
cât te visat-am
şi că pe gene
nopţile-ntregi,
s-au întins lacrimi,
alene.
N-ai să ştii niciodată
şi nici lumea aceasta
oricâte crede că intuieşte
nu o va ştii,
cât sunt de capabilă
a ierta, dragul meu
şi-a iubi!