Nadina

Nadina

Sunday 9 March 2014

Primăvara ta, iubite...



















Eu sunt primăvara ta,
iubite...
şi-am venit tiptil-tiptil,
mai pe furiş,
mai pe pipăite,
cu surorile-mi -  florile,
s-alungăm norii grei,
s-aducem un zâmbet -
zilnic, în ochii tăi!



Eu sunt primăvara ta,
iubite...
tot ce în glastră
înfloreşte,
cea care simte,
te iubeşte...



Primăvara ta,
iubite...
a venit,
pe nesimţite,
rochia-i din flori croită,
petalele îşi agită,
pentru tine,
de la soare,
izbucnesc
doar flori stelare...


Primăvara ta,
iubite...
cu lalele
înflorite...
şi cu dragostea
în noi,
dincolo de sori
şi ploi...

No comments:

Post a Comment