Oameni în ploaie...

Oameni în ploaie,
minunându-se,
sărutându-se,
dănţuind
de-a cerului
secundă
ce-n lacrimi
potopeşte
şi stinge
setea pământului...


Căci pământului stihie
îi e sete de noi,
nebunii,
care în dans,
înlănţuindu-ne,
niciodată ascunşi,
ci în ploaie,
văzuţi,
până la piele
de picurii ploii -
penetraţi...
scăpăram uneori
cuvinte de dragoste
ce se-mpleteau
cu ploaia,
cu trupurile nostre
arzânde,
potolite
de şuvoiul de lacrimi
al primăverii,
necăjită că a fost
trezită - din somn...



Oameni în ploaie,
îndrăgostiţi se aud
în surdină...
aşteptând curcubeul
şi cu sine,
dulcea-i lumină...