Nadina
Saturday, 1 March 2014
Mi-e...
Mi-e zborul sinonim
cu dragostea de tine,
aripile-mi sunt întinse
larg în zare...
sunt libertate, zbor
şi căutare...
Mi-e viaţa o suită
de răspunsuri,
la întrebări
ce se ivesc -
nestingherite...
mi-e drag
surâsul, ce atâtea,
îmi promite...
Mi-e un Univers de tine
şi-aş străbate ne-ncetat,
ani lumină,
zi şi noapte,
pentru ochii
ce-mi sunt dragi,
pentru sufletul aproape...
Mi-e nu ştiu cum,
dar mi-e atât de bine,
străbat de secole
lumini în mine...
mi-e minunat,
dar mi-este astfel
numai, lângă tine!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment