Martie, mi-a bătut...

Martie, mi-a bătut
în suflet
precum gongul veşniciei,
şi-a ţesut
propria poveste,
şi-a-mpletit
propria cunună,
cine de prin păpădii:
mi-l mai ştie?
mi-l adună?


Martie, mi-a bătut
în plete
miresme de toporaşi...
gândul,sufletul
şi firea -
toate, trăiesc
nemurirea...


Martie, mi-a bătut
aseară,
le ferestre -
disperată...
şi vuia
cu forţa toată
cum că este alungată...


Martie, mi-a mângâiat
chipul,
picurând raze de soare,
lăsându-mă
să mă bucur:
de lumină, de iubire,
de tot ce-n jur freamătă...
de culoare, de speranţă,
mi-a furat din ochi nuanţe,
nu ştiam, că Martie-i hoaţă!


Martie, m-a-mpodobit,
iar cu fuste şi cu rochii,
mi-au ghicit bătrâne-n
bobii...
şi-au aflat,
în fapt de seară:
că-s iubită,
iar acel ce mă iubeşte,
de pe urma-mi -
pătimeşte...


Martie, mi-a pus
pe buze
un surâs plin de speranţă...
a luat din veşnicia-i - viaţă,
ca să ne dea viaţă!