Pentru el...

Pentru el am lăsat oraşul
şi am devenit dascăl la sat,
fiindcă vezi, mi-a fost destinat
ca bărbat.


El este tot ce mă-mplineşte,
vocaţia mea zi de zi,
singurul ce mă face
să nu mă opresc
din a dărui.


Ochii lui mă-ndeamnă
să le fiu lor
în continuare - mamă.
Şi dacă sunt cu băgare de seamă,
ce frumos, bărbatul iubit
mă îndeamnă.


Foarte des pe nume
el nu mă cheamă,
dar mă prinde de mână
cu taină.
Mă cuprinde de mijloc,
la ureche de drag
îmi şopteşte,
simt că am găsit fiinţa
ce mă împlineşte.


Mă susţine când pruncii
citesc pe silabe,
bucurii multe-mi face
când florile-s dalbe.


Cum să nu-l iubesc?
Ca el nu-i niciunul,
De emoţii mă cutremur
Când pasul lui trece
pe drumul...
Pe drumul spre şcoală,
adesea el trece,
îmi duce o floare,
îmi spune o vorbă,
cu gândul, el,
mă petrece.


Pentru el am lăsat
în urmă - oraşul,
Drept să vă spun,
rău nu îmi pare.
Fiindcă, aici, 
simt că ne e sălaşul
că pletitudinea 
dragostei noastre
e mare.