"Inima m-a întrebat:
- Ce te-a îndemnat să te sui acolo?
Am rămas o clipă mirată, neștiind ce să-i răspund. Într-un final, am întrebat-o hotărât:
- Dacă nici tu nu știi ce sălăsluiește în mine, atunci cum pot lumii acesteia să-i mai pretind?
M-a privit cu milă, m-a mângâiat și mi-a spus:
- Nu te mânia, acum, când nici tu nu știi ce simți. Ai crezut că urcând pe o piatră, străbătând cărări de munte sau călătorind deasupra apelor te vei face auzită. În van ai gândit toate astea.
Atunci m-au cuprins lacrimile. Știam că inima fusese făcută să simtă, nu să judece. Și cu ultimele sforțări, am întrebat-o plângând:
- Ei bine, și acum ce-i de făcut?
Mi-a răspuns fără să ezite:
- Coboară muntele, desprinde-te de aceste locuri și mergi la acel de care vrei să te faci auzită. Mărturisește-i cât ți-a fost de dor, cât ai pribegit! Spune-i tot, până la ultimul cuvânt, iar apoi strânge-l în brațe și spune-i cât îl iubești. O să-nțeleagă. O să creadă. Și amândoi veți fi mai eliberați!
Și așa am făcut!"
- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieții mele" - Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment