"Montesambra. Suntem frumoşi. Şi tu mi-ai arătat cât de frumoşi putem fi, de atâtea ori. Suntem frumoşi prin fapte. Prin binele şi lumina ce-o aducem celor din jur. Frumuseţea inspiră! De noi depinde cât şi în ce măsură o putem păstra. Pentru că noi oamenii putem deveni cu atâta uşurinţă urâţi. Şi nu mă refer la frumuseţea chipului. Ci la frumuseţea pe care am cultivat-o cândva în relaţiile cu ceilalţi. La acea frumuseţe care se răsfrânge din noi înşine. E atât de simplu să întinăm pragul sufletului. Chiar şi atunci când încă n-am păşit întru totul acolo. Astăzi, abia sesizăm diferenţa dintre interior şi exterior. Fiindcă ne-am urâţit în toate: în gesturi, în timp, în paşi, în vorbe - care adesea dor, deseori în secunde. Ce fac când nu-mi mai ajung? Încotro mă îndrept? Cum să-ţi ajung ţie? Lupt zilnic cu mine. Nu contra mea. Nici a lumii. Lupt cu mine ca să mă păstrez pe mine. Să nu devin ce astăzi nu sunt. Să nu mă urâţesc cu ale lumii. Şi dacă se poate să-i dau din lumina mea. Puţină. Cât e. Chiar dacă abia pâlpâie. Să o întreţin: cu gânduri înalte. Cu fapte! Câte puţin din toate! Cât se mai poate! Frumuseţea e-n lucruri neegalate! În lucruri de care adesea ne despart: gânduri şi fapte deşarte - păcat!"
- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment