Oameni...

Oameni,
întotdeauna este despre oameni,
despre cât de mult îţi pasă...


Lacrimi,
oamenii sunt doar nişte lacrimi,
ce în suflet te apasă...


Amăgire,
deseori, sinonim cu omenire,
lacrimi, trepte succedate,
inimi frânte, aruncate...


Despre grijă,
scriu vreo doi oameni de-o seamă,
aşteptând răspunsul care -
freamătă şi nu mai cheamă...


Despre dragoste,
e omul, în făptura lui întreagă,
îl cuprind, îl pierd, iar sufletu-mi
ne-ncetat, încă aleargă...


Oameni...
şi încă ce oameni,
văd, uneori, la colţ de stradă...
stau cu inimile frânte,
aşteptând să se refacă...

Dar nu-i cine le reface,
căci în marea preocupare,
noi uităm că suntem oameni
în întreaga-ne suflare...


Ce să cer, azi,
de la omul
care-ncet din mine pleacă?
Cum pot să cuprind, făptura -
ce-mi face inima-ntreagă?