Mi-e sufletul rănit de toate...

Mi-e sufletul rănit de toate
şi simt adesea că pământu-i ars,
de răutatea lumii, fără margini
să nu ne mirăm într-o zi de va fi ras...


Îmi plânge sufletul în fiece clipă
gonim doar după lucruri efemere,
că judecăm, luăm decizii-n pripă
şi că avem venin pe limbă şi nu miere!


Mi-e sufletul o rană adâncă,
Resuscitaţi-l, în speranţa de-al salva,
e-adânc şi hăul omenirii,
nu mai cunoaştem candoarea iubirii...


Mi-e sufletul rănit de-a lumii rană,
Pământu-ntins, e o bătrână mamă,
ce-n neputinţa şi speranţa de-a salva ceva,
priveşte cu potop de lacrimi,
la odrasla sa!


Mi-e sufletul atins de-o adâncă tăcere
când văd o lume ce se-afundă, piere...
mi-e dor de oameni buni, cu ochi blajini,
de oameni cu suflet curat, senini!