Nadina

Nadina

Saturday 11 January 2014

Îţi aminteşti?
















Îţi aminteşti?
Când spuneam uneori
şi nu erau doar vorbe-n vânt,
că doar noi doi,
dăm fericirii - nume -
pe pământ...

Îţi reamintesc,
doar pentru doi,
doar pentru fiinţe
ce sălăşluiesc în noi
cad calde ploi,
parc-ar fi, cu noi,
în acelaşi gând,
astăzi cad,
binecuvântate,
pe pământ...


Îţi mai aminteşti?
doar noi,
purtam surâsuri tandre
în priviri...
şi înveliţi de dragoste,
stăteau mereu
să înflorească,
boboci de trandafiri...


Îţi mai aminteşti?
Îmi mai amintesc...
iar azi cu certitudine,
eu ştiu, că noi trăim
un sentiment firesc...


Îmi amintesc,
îţi aminteşti,
că suntem unul pentru celălalt
iar restu-s doar poveşti...

No comments:

Post a Comment