Nu e niciodată după cum plănuieşti...

Nu e niciodată după cum plănuieşti, e după cum simţi, după cum se ivesc momentul, clipa, trăirile...cine-şi planifică viaţa, e un om care nu are ce face cu timpul, care trăieşte după tipare şi nu ştie să dea frâu liber trăirilor - când îl caută, când îl găsesc, când îl înhaţă...
Mai sunt şi aceia care fug de astfel de momente...mereu precauţi, preocupaţi de imagine, prea comozi ca să lase ineditului loc în viaţa lor...şi mă-ntreb: de ce? pentru ce? De ce nu? De ce să nu ne lăsăm furaţi de clipe? De ce să ne refuzăm momente din viaţă, doar pentru a ne amăgi noi înşine?
Pe noi ne-au depăşit aceste "de ce-uri", iubite! Noi am depăşit transcendentul, ne asumăm tot ce trăim, simţim şi suntem...căci eu sunt prin tine şi tu eşti prin mine...nu cunoaştem alte conexiuni, alte forme, alte nuanţe...doar ce e firesc...şi lăsăm firescului loc de respiro, noi, preocupaţi de ceea ce simţim, descoperim unul prin celălalt...
Nu mai e nicio ezitare în gesturi, iar vorbele, când sunt prea multe, ne sunt de prisos...căci ceea ce suntem e ceea ce ne recomandă: în ochii noştri, în ochii lumii, pe piscul înalt al munţilor, ducând cu sine trăirile noastre, iubite...trăiri ce au depăşit nemărginirea, făcându-ne tot mai conştienţi de acel eu-tu pe care astăzi nu-l mai refuzăm, negăm, cu desăvârşire...
Nu e niciodată după cum plănuieşti: totul e simţire, trăire...într-o lume care merge într-un ritm mult prea accelerat, noi am găsit o modalitate de a trăi totul plenar...şi-s fericită că aceste trăiri sunt despre noi, cu tine, în fiecare ceas, în fiecare clipă...fiindcă niciun plan nu se apropie de realitate şi de aceea am lăsat momentul să ne-aleagă...şi uite ce bine ne-a ales...suntem două fiinţe, la o distanţă de-o răsuflare...sunt aici, mână în mână cu destinul, cu tine, cu tot ce-am visat că va fi frumos - vreodată...