Ai plecat...

Ai plecat...
cine-mi mai măsoară acum,
milimetru cu milimetru,
fiecare emoţie a inimii?


Ai plecat...
şi paşii tăi sună gol
pe caldarâmul fragil
al viselor noastre...
ai plecat şi m-ai contopit.
ochii mei, două mărgele,
cum vor mai juca în ei
lacrimi de fericire?
şi cum se vor mai alinta
buclele mele,în braţele tale?


Ai plecat...
şi aştept să revii:
înfrigurată,
lipită de zidul
ce altădată era gazdă
îmbrăţişărilor noastre...


Ai plecat...
să fi fost anoste clipele?
ne poticnim la fiecare pas
sau ne-mbrăcăm de fiecare dată
în straiele efemerităţii?


Ai plecat...
dar tot tu vei reveni,
dincolo de zidul plângerii,
dincolo de emoţii...
pleci, vii, mă reînvii,
aşa e datul sorţii...


Ai plecat...
îmi scutur pletele-n vânt,
îmi înghit, rând pe rând -
lacrimile nestăvilite,
încerc, acum,
să-mi fac curaj
să te-mbrăţişez,
atunci, când vei reveni,
iubite...