Un Paradis în destrămare...

În seara aceea, când am întârziat
ştiam că paşii mei în urmă o să rămână
şi că ale mele călcâie,
mult timp de-acum încolo
o să se târâie.

Ştiai să-mi construieşti Paradisul
şi nu îţi trebuiau cuvinte,
fiindcă din fapte
şi mâinile-ţi desăvârşite
ai construit un Univers
pe care o parte din viaţă eu am mers...

Fără de tine, la orizont apare
un Paradis în destrămare
şi crede-mă că n-am să-l întreţin,
dacă aici nu eşti,
parte cu parte o să îl dărâm,
nici ferestrele la care te-aşteptam
nu cred că rămân.

Nu ştiu nici eu de ce-am întârziat,
nu ştiam că voi săvârşi în faţa-ţi un păcat
şi iată că m-ai alungat,
nici măcar înfruntându-mă
şi pentru că de dragostea-ţi 
m-ai îndepărtat voi destrăma
şi cea din urmă dovadă a dragoste-i ce-i vie:
Paradisul care spre tine azi mă-mbie...

Cum îmi voi reconstrui visul?
din ce-mi voi ţese astăzi pânza?
când Paradisul pe care l-ai clădit,
la fel ca dragostea s-a prăbuşit...

din volumul "Destrămări"