Femeie care m-ai ales...

Femeie care m-ai ales
nici astăzi nu ai înţeles
că fiecare zi ţi-ai risipit
doar să mă ştii că sunt iubit. 

Nu sunt sensibil şi n-am vreo înclinaţie
către poezie, proză
tu, draga mea
eşti minunată ca o roză
sunt măgulit a te vedea,
dar nu te merit
şi mă cert adesea
pentru ceea ce nu-ţi pot fi,
mă doare sufletul că nu te pot iubi.

Mi-a fost sortit să fiu un vagabond
şi-n fire nu-mi stă să rămân undeva,
aşa c-atunci când am să plec nu te mira
şi să nu plângi, chiar dacă nu-s sensibil
ceva-n mine ai să frângi.

Femeie, de lângă mine de ani de zile
nu te-ai mai clintit.
Spune-mi acum:
n-ai obosit?
n-ai un alt drum?
ştiu că întrebându-te acestea
ai să crezi că-s meschin şi egoist,
sunt doar un om cu un destin
de altfel trist şi-aş vrea măcar destinul tău,
dacă se poate să nu-l leg de-al meu...

Ştiu, te-ai purtat pe coate,
mi-ai fost devotată cum nu mi-au fost alte,
dar, draga mea, crede-mă:
nu-ţi merit inima!

Femeie, ce paşi faci şi azi către mine!
oriunde te zăresc trimiţi lumină,
mă sperii, mă cutremur
de făptura ta ce nu-ncetează
a mi se da...

Femeie, ce-n mâna dreaptă-ţi stau condeie
priveşte înainte, atâtea te aşteaptă
ştiu: lumea-i strâmbă, uneori şi dreaptă.
Nu te-aştepta să fim cu toţi corecţi
şi-n numele meu să ne ierţi!

din volumul "Întâlniri"