Te iubesc!
simţi cum te pătrunde
sau eşti atât de gol pe dinăuntru
încât îţi scapă aceste simţăminte?
Să fiu de gheaţă, cât aş vrea
şi viscolind să te pot mătura din calea mea,
dar suflet sunt şi mă aprind,
acestea-mi sunt trăirile - iubind...
Mi-e frig de la o vreme,
dragostea cere mângâiere,
iar viscolul s-aşază prin unghere
dis-de-dimineaţă îmi râdea în faţă.
Cine ştie pe unde te perinzi,
precum un busuioc te-anini la alte grinzi
să n-am noroc dacă la noapte-n braţe
n-ai să mă cuprinzi deloc...
Invoc numele tău de la o vreme
şi am început a mă teme.
N-am spaţiu să te regăsesc,
prin viscol mai încerc să te închipui
încă o dată şi nu mi se-arată.
Iubitul meu, am început să cred
că sufletul tău e o haină
de-a lungul anilor prea rar purtată
şi-acum, în zi de sărbătoare
când dragostea bate la poartă
tu nu mai ştii haina purta.
De n-o să am noroc de tine,
pieri din calea mea,
ştii , mi-e mai bine-n lipsa ta
decât cu tine, rostind acele vorbe
care azi îmi par haine...
Ca-ntr-un blestem
toată mă cutremur
când te chem...
din volumul "Destrămări"
No comments:
Post a Comment