Atât m-aşteaptă...

Atât m-aşteaptă încleştată:
doi ochi ce urmăresc o poartă
şi-aşteaptă ca să vii,
să nu le mai provoci târzii reverii...

Pe loc bat pasul şi grămezi s-adună,
ninsori cad şi au farmec împreună,
doar tu nu-mi eşti, azi nu-mi baţi la fereşti...

Atât m-aşteaptă, ia aminte:
Ale Anului Nou învăţăminte!
Nici nu mai ştiu cum să te-ntreb,
nici nu mai ştiu cum să te iau,
poţi să-ţi închipui că am uitat
să mi te dau,
într-atât am devenit de ridicoli...

Nu pot confunda glasul
pe care l-am ascultat 
de-atâtea ori,
astăzi ascult numai ecoul
pitit pe la ferestrele închise
şi urmăresc ninsorile
cum cad atât de dese.

Atât m-aşteaptă
şi-s fără de cuvinte:
inima strânsă într-un sloi de gheaţă
în aşteptarea dragostei
ce ar putea-o dezgheţa.
De ce-mi faci rău?
când ai putea să-mi faci atâta bine,
de ce nu-mi eşti?
decât în suflet,
aninat pe la fereşti
atâta cât să cuget...

din volumul "Întâlniri"