Ceas târziu!
Ningea şi-mi închipuiam Parisul
ca o cupolă-n noapte străbătându-mi gândul,
de câte ori în mine te-am avut,
de-atâtea ori s-a învârtit Pământul.
Ce să fac?
acum, când tuşul maşinii de scris,
în noaptea eternă,
e tot mai încins.
Îmi port pe pernă
visul deschis
şi-n inimă-s cu tine:
la Paris!
Cuvintele nu vor să doarmă,
nici liniştea să se aştearnă
şi-n jur e alb...
te caut înspre mâine,
cu gândul la noi şi la vechiul turn,
de-acum ce-mi mai rămâne?
Cu tine-am experimentat abisul,
ningea şi-mi închipuiam Parisul,
de noutăţi, mondenităţi
oraşul luminat vuia,
iar mâna filă după filă
nu mi te găsea.
Îmi mai râmâne,
într-un târziu
să-ţi scriu
cu toată ninsoarea ce vine
că la Paris o să fiu
aşteptându-te,
privirile deasupra turnului
urcând, coborând -
până când?
No comments:
Post a Comment