HILDEGARD...

...este femeia, este aceea - ce vrută şi nevrută să se dea - va lumina, viaţa cuiva, cândva, când toate acestea vor fi petrecute nu mă întreba...

femeie pierdută şi revăzută, îndrăgită şi straşnică femeie, sortită să fugă, menită să revină, crescută în mătăsuri şi de parfumuri fină... e-o rază de lumină, puţin scântâietoare, e-o notă în acord de melodie, e elementul care năuceşte-n plină zi, care se vrea să fie şi nu va pieri...

distrugătoarea de credinţe, pe buzele căreia idei fără de număr se vor născoci... iar tu să vrei, secrete a afla - să-ncerci să afli taina sa. O ştim cu toţii: e femeia cu aromă de cafea. Hildegard, în păr şi-n vise are doar mireasma ei, e curtezană, răpitoare... şi chiar uşor îmbietoare... n-ai cum să îi rezişti, ştii ce aromă are... cafeaua pură, tare şi bine prăjită, de mâini dibace pregătită, cu delicateţe servită... şi pulsul razna simţi că-ţi ia - cine e ? femeia? cafeaua? vrăjitoarea? ochii ei verzi şi adânci precum marea?

ţi-e destinată, dar drumul către ea, ahhh, plin de labirinte este... până o vei reîntâlni se va ţese o poveste... şi din greşeli povestea voastră neîncepută veţi reconstrui... în loc de 7 ori, de 6 tu la uşă vei ciocăni... şi astfel, o vei regăsi... când te credeai de blestem dezlegat... făptura-n chip de înger ai aflat...

şi crezi că-i vis, imaginaţie ca interpretare dragostei îi dai... şi pipăi chipul, îi ţi mâna în a ta... e Hildegard, atât de vie şi prezentă ca nicicând... când toate astea se vor fi petrecând?? te juri pe tot ce ai mai sfânt, nu ştii când ai păşit din nou în preajma sa... ce-i cu femeia? cu aroma? cu cafeaua ei? cu ochii verzi? cu şoaptele-i în care pari c-ai să te pierzi?
"Dacă n-ai fi aici, aş crede că-i un vis.." , spunându-i acestea te-am surpris,...şi vrei să înţelegi femeia, să o pricepi, să îi accepţi ideea...
"Aşa începe, ca un vis..." , îţi spune ea cu glas fermecător, dar pentru tine glasu-i e năucitor... şi te îndrepţi spre nicăieri, la braţ cu ea, cu fericirea ta, şi neştiind un sens ai da... gândindu-te la anii petrecuţi departe de ea, şi-acum dispusă să se dea... te-ai înfrupta, dar parca-i ezita... îţi stăruie ca într-un vis aroma sa... e HILDEGARD, femeia ta... venită din trecut să ni te ia,...

prima iubire ce nu o negăm, o tu, primă iubire, posibil după ani să te aflăm? când un "nu ştiu ce fără de nume" inexplicabil şi hilar, păşeşte fără noimă, cu dreptul de-a se da... dând peste cap întreaga existenţă, cerând drepturi rămase în trecut... să credem în prima iubire, de demult... sau s-o lăsăm să treacă precum în primul rând? Hildegard,- venită iubitul să îşi ia - şi-a pus mâna în mâna sa, plecând grăbiţi spre undeva...
(şi nu va continua)

P.S. ca să şti ce-i cu Hildegard -femeia ... consultă "La ţigănci" de Mircea Eliade... dar să nu te laşi pradă aromei de cafea, sau cum vrei tu... dar pe răspunderea ta :P