Nadina

Nadina

Sunday 25 April 2010

Mireasa mării


Am mers de-a lungul malului. Scoici, nisip încă fierbinte fremăta sub tălpile-mi purtate de dorinţă, apusul mult aşteptat era superb, de neînchipuit...
Îmi închipuiam că valurile vin în întâmpinarea-mi... că freamătul lor e o melodie nescrisă însă cântată cu patos de artişti ai plajelor, artişti ce se regăsesc în rândul celor ce înţeleg mult mai multe decât văd...
Şi aş fi putut să jur, cum pentru-o clipă un val precedat de un altul mi se înclina... mă invita la dans, dar nu orice dans... şi pierdută de-a lor chemare îmi închipuiam zâmbind sirene...
Mi-am continuat plimbarea... din depărtare se zărea un far... în sensul opus farului se afla un delfinariu... am mers, am tot mers... purtată de gânduri, gâdilată pe tălpi de nisipul moale şi cald... observând dintr-o dată că eram privită...
Oamenii de la delfinariu au crezut că m-am rătăcit... sau că oi fi vreo "rătăcită"... vorbeau, gesticulau, arătau către mine... înaintam, îi auzeam, nu doream decât să poposesc departe undeva, de ochii lor cârtitori...
Am urcat o pantă, am găsit un loc mai retras şi m-am aşezat pe-o stâncă... îi auzeam însă, şi mă numeau mireasa mării... nu ştiu cărui fapt se datora această denumire: pentru că eram în alb?
În fine, mă întind pe stâncă, o simt totuşi rece, puţin tăioasă... încerc să adorm, îmi închid ochii, îi mai deschid din când în când... adorm, şi parcă nu-i mai aud... detaşată de tot şi de toate, mi-am găsit alinarea...
Eu, mireasa mării, fata purtată de vânt, cea cu vise întortocheate... am plecat din mulţime pentru a nu mă asocia cu ea... am plecat datorită trădării umane... în fapt, cu toţii, zâmbesc, te îmbrăţişează... dar sunt inimi reci care te-ngheaţă... plecată să-mi uit mirele, ce n-a mai venit... eu, mireasa mării, având doar clipele drept suvenir...

4 comments:

  1. am vorbit ieri cu un nene si l-am simtit ca-i foarte intelegator. era ceva diferit fata de majoritatea oamenilor. s-a oferit si sa ma ajute. atunci il vedeam pentru intaia oara.

    i-am oferit in schimb zambetul meu si strangerea calda de mana pe care simteam nevoia sa i le inapoiez pentru bunatatea pe care o emana. dupa o discutie de cateva "randuri" am vrut si sa il imbratisez, pentru sufletul cald pe care-l avea.

    mi-am promis ca daca il mai vad o sa ii zambesc din nou, pentru ca sufletele bune se simt una pe cealalta...

    ReplyDelete
  2. sufletele bune ajung a convietui una impreuna cu cealalta :-)

    ReplyDelete
  3. Emilian Eli Pintea22 June 2012 at 22:35

    Ai da stanca aceea pe care te-ai oprit pe o anume bucata de tarm? :)

    ReplyDelete
  4. Aş da acea stâncă pe o bucată de ţărm, pe o privire anume capabilă să-mi aducă dragostea mai aproape :-)

    ReplyDelete