Primăvara lui, fără mine...

Au înverzit toate glasurile... au încolţit toate speranţele... de la mine până la tine depărtarea e mare... dar nu atât de mare încât să nu poată fi atinsă...

Ne-am speriat primăverile cu dorinţe fireşti de a fi alături unul altuia... dar iată, că la mijloc de anotimp, ne regăsim priveghind din depărtare unul pe celălalt... cu certitudinea că în curând nu ne vom mai limita la timp şi la spaţiu... ci vom depăşi aceste coordonate care ni se împotrivesc cu încrâncenare...

Toată lumea îmi vorbeşte despre vară, despre vacanţă... toţi cunoscuţii visează soare, plajă,... eu nu mă văd în niciuna din aceste ipostaze... nu mă văd decât cuprinsă de braţele tale, surâzând unui soare strălucitor, mergând de mână, ridicând spre înalt visele precum puful de păpădie la sfârşit de mai - început de iunie...

Eu nu văd toate aspectele subliniate de ei... eu văd doar doi ochi căprui... şi mă văd pe mine în cuprinsul lor... vara noastră e de fapt iarna în care noi, suflete gemene, neînţelese ne-am născut...

Vacanţă ne sunt toate clipele petrecute alături... când îţi simt răsuflarea alături, când mă săruţi dimineaţa şi ştiu că nu-i vis, când citind îmi distragi atenţia doar cu-o privire... când lăsăm cotidianul şi plecăm departe, unde ne regăsim mai mereu - noi...

Eu îţi sunt marea, tu-mi eşti pescăruşii din zori... tu eşti muntele, eu îţi sunt clipa ce-o adori... îţi sunt rădăcina şi tu tulpina... trăim într-un trup, de nimeni, niciodată separaţi... ne dăruim lumina, nu-i a noastră vina, că ăsta ne e felul de-a ne iubi...

Îţi sunt floarea lăcrimând în zori parfum şi prospeţime, îmi eşti mâna care strâns şi cu mare drag mă ţine... eşti echilibrul, sunt culoarea, eşti visul fiecăruia, sunt zarea, sunt cea pierdută-n cuprinsul unor ochi căprui... eşti cer când capeţi din culoarea-i... suntem, că vrem să fim... tu şi eu, noi doi, rătăcitori de căi, chemaţi pe-a dragostei aripă... clipă de clipă, când secundele-ar mai lăcrima... conduşi de spaţii infinite fără a ne mai limita... pierduţi şi regăsiţi în veşnicul sărut ca-ntâia dată... asta numesc eu viaţă minunată...

Şi momentan, luaţi voi soarele şi faceţi-vă din el zile şi mai multe... chiar nu mă ispiteşte a lui strălucire... va veni timpul când din al meu soare nu va picura decât iubire... azi, primăvara lui, fără mine nu prea are culoare... sau poate are dar nu o înţelegem noi... va veni clipa, va veni şi primăvara lui şi-a mea... şi nu vom şti în care flori a ne scălda...