Nadina
Wednesday, 16 April 2014
Târziu...
Târziu de-acum
şi nu te pot opri
din valul,
ce te-a ajuns,
care te poartă
în larg, în depărtare...
Nu-mi mai rămân
decât ale inimii cioburi,
să le refac,simt,
n-am îndemânare...
Târzie este ora,
nu te uita-napoi,
ci lasă-te purtat de valul,
ce într-o-ndepărtată
după-amiază,
cu siguranţă
o să îţi arate, iarăşi,
malul...
Târziu,
e cam târziu,
de toate-aceste
aduceri-aminte...
Nu m-ai putut păstra,
nu te-am putut opri,
Cu ce e, spune-mi tu,
femeia vinovată
că nu-şi poate opri,
valul acela de speranţe
cu care te-a putut iubi?
Târziu,
foarte târziu,
nu mai privi de-acum,
în urmă...
N-aş vrea din întâmplare
să zăreşti,
cămările sufletului,
rămase-n urma ta - fărâmă!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment