Erai...

Erai un zâmbet,
erai un surâs
ce făcea să piară
o lacrimă târzie,
în ceas de seară...


Erai lumina,
erai puterea,
instanţa supremă
şi mângâierea...


Erai iubit,
eram dorită,
indiferent şi aspru,
uneori eram
voit, o rea...
ne completam,
ne contrastam...
în ce lumi paralele
mereu pendulam?


Erai,
dar eşti şi astăzi
singura fiinţă,
ce mişcă şi mută
munţii în mine,
pe culmile sufletului
te-aşteaptă un suflet
recompus din ruine!


Erai,
dar eşti încă,
singura fiinţă
ce mă putea:
preface,
prin suflet trece
şi-apoi cu sete mă bea!