Mi-aş fi dorit să îi fac tot felul de reproşuri, dar nu aveam puterea de a îngăima absolut nimic. Aş fi vrut să ţip, să-l întreb de ce, să-l lovesc. Să-mi descarc furia pe care o simţeam.
Despărţirea aceasta mi-a rănit sufletul. O parte din mine a murit în ziua în care Peter a plecat. A luat cu el zâmbetul şi toată iubirea pe care le avusem până în acel moment. Mă lăsase pustiită, fără vlagă.
De ce nu-l pot uita? Nu-mi pot găsi alinarea în absolut nimic. Munca nu e de ajuns pentru a-l uita. Îmi impun adeseori să-l uit, dar fiecare tentativă de acest gen eşuează.
A pătruns prea adânc în fiinţa mea. L-am lăsat să se extindă prea mult în sufletul meu. Nu regret acest lucru, regret doar faptul că m-am împotmolit, că fără el simt că nu-mi pot continua drumul în viaţă.
Mi-era greu acum deoarece întotdeauna îl avusem sprijin şi alinare pe el. Acum situaţia era alta, deoarece, pricina suferinţei mele era chiar el. Şi nu-mi mai putea oferi nici o alinare, nu mai putea să-mi alunge tristeţea din suflet.
Mi-aş dori să nu mai fiu nevoită să-l aştept în fiecare clipă. Să am siguranţa că întotdeauna va fi al meu. Că va reveni. De oriunde, de nicăieri. Să mă ia prin surprindere cu venirea sa.
Fragment din manuscrisul "Străina aceea" - autor: Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment