Nu am văzut niciodată soarele tresărind de atâta rază nespusă. Însă astăzi, l-am văzut împărţind zâmbetu-i în stânga şi-n dreapta, drept răsplată celor care au fost buni şi iubitori.
Martori la aceste escapade timpurii ale soarelui, am fost doi, tu şi eu, minunaţi şi îmbrăţişaţi de atâta sclipire de aur. Nu am fi crezut că la topirea ultimei zăpezi, primăvara ne va surprinde cu ghiduşiile ei.
E atât de prezentă. O respir. O simt. E mână în mână cu mine. Cu tine. Iar pe tine te iubesc. Pentru că îţi împarţi primăvara cu mine. Îi sporeşti farmecul. Te iubesc prezent – absent. Văzut şi nevăzut. Aici şi acolo. Te iubesc – în fiecare clipă a existenţei mele...
Te iubesc când respir viaţa. Când mi-e cel mai greu – te iubesc. Când sunt fericită explodez de iubire. Şi toată iubirea, am strâns-o buchet, cu mult drag – ţie. Am să-şi ofer buchetul inimii mele, şi vom număra petalele împreună. Secunde. Minute. Ore. Zile. Săptămâni. Luni. Ani în neştire. Până aceste petale se vor constitui într-o viaţă.
Te iubesc. Şi Dumnezeu iubeşte oamenii buni. Uite cum răsare soarele. Nu rata momentul. Ia-mă de mână, de la răsărit până la apus să hoinărim împreună. Cu visele noastre. Cu firul ierbii tremurând. Cu viaţa. Cu speranţa că nu se termină mâine...
No comments:
Post a Comment