Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate...

... pentru că de când l-am cunoscut, mereu a existat el, purtându-mi o infinită dragoste...
Şi datorită faptului, că nimeni, niciodată, oricât ar susţine şi afirma, nu mă va putea iubi atât de delicat, necondiţionat, fără speranţă precum o face el...
Şi mă iubeşte în continuare, cu toate că am plecat de atâtea ori de lângă el, cu toate că nu l-am iubit pe măsură... mă iubeşte continuu, cu o dragoste pe care nu ştiu dacă o merit... fiindcă am fost rea, fiindcă l-am lăsat fără speranţe, fiindcă nu l-am iubit cum ar fi trebuit şi şi-ar fi dorit...
Alerg după himere, la nesfârşit, după oameni care îmi cântăresc sentimentele şi le negociază... care le comercializează după cum le este lor la îndemână...
Ştiu că el, va fi întotdeauna acolo, pentru mine... dar oare pentru cât timp? mă va aştepta din "hoinăreala" mea? va fi dispus să ierte şi să uite toate?
Ştiu că greşesc - acum, azi, în ceea ce-l priveşte, îi priveşte şi mă priveşte - şi nu sunt dispusă să-mi îndrept greşelile... merg până în pânzele albe, hotărâtă să lovesc zidul nemilos şi să cad la pământ înlăcrimată... îmi voi asuma orice greşeală, deşi iubind nu înseamnă a greşi... dar treptele ce succedă calea către iubire... sunt presărate cu greşeli asumate, lacrimi, dezamăgiri, neîmpliniri...
Şi totuşi el va fi mereu acolo, lipit de zidul inimii mele... îi voi auzi fiecare bătaie a inimii, chemându-mă, să mă-ntorc de pe cale... va fi foarte greu să convieţuim sub acelaşi zid... şi cu atât mai grei vor fi paşii mei rătăcind mereu, pe altă cale... de nu ştiu ce, în căutare...

Şi sunt conştientă că: " Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată."