Era dimineaţă... şi era bine, trezită de tine, în braţele tale, sărutându-ne... - Azi nu vom pleca nicăieri, mi-ai spus... vreau să te răsfăţ, să fiu numai cu tine...
Eu, îmbujorată, emoţionată până peste poate, am dat ascultare chemării tale... mi-am petrecut ziua numai şi numai cu tine... îmbrăţişaţi, purtaţi de vise împletite cu alb...
N-am crezut în sburători... erau doar un mit până la tine... dar acum că te-am aflat, te numesc Sburătorul meu... Dragobetele unic, care dai iama în viaţa mea când nu mă aştept...
Ţi-am cântat, ţi-am zâmbit, mi-au scăpărat printre gene lacrimi... fulgi mesageri îşi plimbau visul neştiind că alte vise renasc sau pier la hotarul vieţii noastre... am ştiut că nu vei rămâne pentru totdeauna... eşti un cuceritor... ai noi destinaţii... noi spaţii de cucerit... atâtea fete de dansat...
Dac-aş putea, ahhh, de-aş putea, te-aş închide în visu-mi... să-mi fii dragoste numai mie... dar în fiecare an voi ştii că Dragobetele sărută fetele... şi ştiu că nu voi fi singura pe care o vei săruta, dar mi-ar fi suficient să ştiu că e unic felul în care îmi furi şi îmi redai sărutarea... printre fulgi de nea plutind îmbrăţişaţi, cu visele noastre, sărutări reale -fictive, ce atunci când dispar - dor...
No comments:
Post a Comment