Ziua a patra, la început de primăvară, prevestea nori cenuşii. Picăturile de ploaie curgeau în neştire pe obrajii fetei. Era îmbujorată şi lăcrima. Salvatorul ei nu venise pe cal alb în acea zi, ci purta o umbrelă.
A adăpostit-o sub umbrela sa pe făptura cu ochi mari şi negri. Îşi vorbeau din priviri. Nu înceta să se întrebe de ce plânge fata cu gura de culoarea fragilor. Răspunsul părea a se afla în cuprinsul ochilor săi, dar era imposibil de desluşit.
I-a cuprins mâinile reci şi a acoperit-o cu haina sa. Stăteau acolo, în ploaie, sub umbrelă, privindu-se, ghicindu-se, împărtăşindu-şi secrete din priviri. Deodată chipul fetei s-a luminat de parcă soarele ar fi inundat o întreagă lume.
Inima le bătea de emoţie. Îşi sincronizau bătăile inimii în ton cu gândurile nespuse de doi tineri ce se priveau cu dragoste, dor, drag. O sărutare le-a pecetluit buzele, urmând altele, sub tainica umbrelă, departe de văzul tuturor.
No comments:
Post a Comment