Mi-e dor de noi, astăzi...

Mi-e dor de noi, astăzi,
când se-aştern pescăruşii
pe plaja, sufletelor noastre,
mi-e dor de mare
şi de zări albastre,
de râsetele noastre cristaline,
mi-e dor de scoicile culese-odată,
de felul cum ascultam
în cuprinsul lor - marea,
de tine, îmbrăţişată...


Mi-e dor de noi, astăzi,
doi călători
care nu aveau vreo ţintă anume,
mi-e dor de clipele-n care
ne trezeam la munte,
la mare,
era atât de bine,
doar clipa plănuia
pentru mine şi tine...


Mi-e dor de noi, astăzi,
mă poartă dorul,
pe mări albastre
îmi scufund, iar , piciorul,
simt că mă sufocă aerul fără tine,
plecat-ai şi marea nu mă mai ţine,
în larg nu mă vrea,
pe plaja-i mă arde,
doar noaptea, iubite, o stea
simt cum cade...
şi-atunci te simt, aievea,
că eşti lângă mine,
iar marea ne-ncântă,
cu valul ce vine...


Mi-e dor de noi, astăzi,
de cei ce am fost odată,
de cei care nu vom mai fi,
iar marea nu iartă...
nu-mi găsesc locul,
de la un capăt la altul
al plajei, mă plimb...
simt că tot ce fac, fără tine
e în contratimp.

Mi-e dor de noi, astăzi,
construind castele de nisip,
cândva,
de valuri intense
ce urmele de pe plajă
ni le lua...
câte stele-s la munte,
câte stele-s la mare,
spune-mi, le vezi şi tu?
fiindcă asta mă doare...