Drumul către Calea Lactee...

Am plecat. Urmează-mă în drumul ce astăzi s-a deschis şi nu te mira că vei întâlni multe flori în cale. E timpul lor, e timpul să-şi spele vesele chipul cu ploi şi curcubee izvorând la tâmpla lor. Nouă, ni se deschide astăzi muntele: din toată inima, cu toate frumuseţile-i. El înseamnă inspiraţie. Mă ghidează spre mâine, mă spală de ce-a fost mai aspru ieri. Dar tu? Întinde-mi mâinile, să te pot încălzi în nopţi înstelate, dar cu fiori reci pe şira spinării...emoţii! Ce-s acelea emoţii în inima muntelui? Ochi licărind, inima zbătându-se, câteva zile, în braţe să te mai cuprindă...lumea? Da, va întreba de noi, va încerca să ne identifice cu muritorii, dar noi suntem acei transcendenţi îndrăgostiţi ce-am urmat Calea Lactee. Încă te-ndoieşti de locul unde suntem? Atinge-ţi cu mâna locul unde inima-ţi bate! Simţi şi tu: tic-tac, tic-tac? Doar când vei auzi suntele inimii şi vei observa stăruinţa mea de a-mi impregna lumina blândă a ochilor tăi în suflet, doar atunci vei ştii, că pas la pas, suflet lângă suflet, am parcurs împreună drumul către Calea Lactee...