Ce nu-nţeleg unii oameni...

Ce nu-nţeleg unii oameni e că nu aparţii unor persoane şi nici unor locuri. Zilnic traversăm poduri, străbatem drumuri şi ne-ntrebăm: încotro? Ni se dau sfaturi, ni se expun variante de drum, ni se trasează traiectorii...dar de ce nu-nţeleg unii oameni că vreau să-mi desenez propria traiectorie? Nu vreau să urmez sfaturi, care mi se par gratuite şi un surplus de informaţie care mă deserveşte...nu vreau să mă las dusă în eroare de variante ale unor drumuri care de foarte multe ori nu duc nicăieri, dimpotrivă, de la un anumit punct se-nfundă...vreau să fiu proiectantul propriei fericiri sau nefericiri, în funcţie de alegerile pe care le fac...dacă e să greşesc, să-mi asum propriile greşeli, şi nu pe ale altora...vreau să parcurg la pas fiecare etapă din viaţa mea fără să mă simt constrânsă, fără să fiu eronat ghidată...
Ce nu-nţeleg unii oameni: lăsaţi-ne să greşim. Să ne construim propriile experienţe. Va durea? Ne va fi învăţătură de minte. Vom plânge? Lacrimile ne vor întări! Lăsaţi-ne să fim noi, să greşim sau să reuşim doar prin noi înşine!
Ce nu-nţeleg unii oameni: chiar dacă nu aparţin unor locuri sau unor persoane nu înseamnă că nu iubesc, că nu sunt cu inima acolo unde ar trebui să fiu, fiindcă doar eu ştiu că străbat zilnic cu gândurile cărările inimii şi acestea mă conduc într-acolo, negreşit...