Linişte. Natură. Deconectare. Luaţi loc cititorilor, vă invit în lumea
mea! În memento-ul meu năucitor şi la delectarea primitivă, în
labirintul cu verdeaţă al pământului privit din perspectiva blondei
nebune, de viaţă, de iubire, acolo unde fericirea e 100% completed. O
lume caldă, simplă, colorată, fără măşti, fără make-up, o lume sinceră,
plăcută sufletului, o stradă vie şi verde, ascunsă în frunzişul de la un
alt pol al lumii, unde imaginaţia îţi pătrunde porii prin imensitatea
cerului albastru colorat în cerneală, şi-a norilor, vestitori ai
incredibilului, parcă pictaţi de-un copil de 5 ani, în reprezentarea
frumosului, la grădiniţă. Daţi-mi voie să vă povestesc despre privitul
stelelor de pe bancheta din spate a unei maşini oarecare, despre cerul
imens şi contaminat cu stele, un oraş al lui Dumnezeu, le privesc şi ele
mă privesc înapoi, mă veghează şi vântul îmi flutură la nas mirosul
unei nopţi târzii de vară şi nerăbdărea reîntâlnirii cu drumul paşilor
copilăriei. Cât e de minunat să te trezeşti îmbrăţişând zorii vieţii
simple de la ţară, să simţi pâcla proaspătă în splendoarea dimineţii de
august, păşind curios prin boabele de rouă – licoarea naturală a ierbii
transpirate -, să inspiri şi să expiri ceaţa densă şi aburindă într-un
loc magic, de o puritate clasică, care emană tinereţe, frumuseţe,
vigoare, asemeni unei strofe finale a melodiilor păsărilor, rostite
într-un ciripit, în ecouri adânci, sfărâmate şi perlate, specifice
incipitului zilei. E “pure madness” să-ţi croieşti drum printre flori
sălbatice, într-un sătuc îndepărtat al Moldovei, un cosmos uitat al
Botoşaniului, să respiri inocenţa zilelor, ritmul fără de control al
naturii, sprinten şi în acelaşi timp complet neajutorat, sub soarele
dogoritor al lunii finale de vară, care pare că urlă şi anunţă prin
fiecare rază vibratilă, jucăuşă, convulsivă, venirea iminentă a toamnei.
Viaţa la ţară este un timp al ierbii simţite în vârful degetelor lungi,
gâdilate de replica atingerii acestora, un timp al tău, când mintea şi
trupul îţi degajă graţie, gingăşie şi puritate, iar chipul ţi-e
întotdeauna auriu şi vesel, de o dulceaţă şi o duioşie sfâşietoare,
inexplicabilă, cu un zâmbet larg şi un râs ghiduş şi zgomotos, cu sânge
dansant prin vene şi grâu în părul răvăşit, cu energie nestăvilită,
chiar de pleoapele-ţi sunt grele. Priveşti frumosul naturii scăldate în
verde şi auriu, asemeni unei proiecţii divine, rareori întunecată,
culcat în iarbă, cu bărbia sprijinită în podul palmelor pe genunchiul
stâng, minunându-te de mişcarea fiecărui animal pur şi umil care îţi
trece prin faţa ochilor şi de simplitatea, compasiunea şi amabilitatea
oamenilor politicoşi, neiniţiaţi în arta simulării asemeni oamenilor
care joacă rolul modernului, în oglinda fadă a realităţii ispititoare,
priveşti oameni expresivi şi activi care inspiră generaţii, cât pentru
1000 de ani, reprezentanţi ai geometriei realităţii traiului de la ţară.
Atingi forme maxime, fundamentale, ale străfundului tău de om şi te
trezeşti cu sufletul şi trupul înmuiat în duşul răcoritor oferit de
ceruri, la sfârşitul unei zile în care arşiţa a aşezat urme fine de praf
pe picioarele tale, care s-au lăsat purtate în descoperirea nevoilor
vitale ale naturii şi oamenilor ucigător de adorabili. Asişti la o
ceremonie solemnă a vieţii cu fericire deplină, la ploi cu soare, în
tonuri voioase, clipe difuze, dezmorţite dintr-un peisaj sublim, care-ţi
pun pe chip 5 kilograme de zâmbete, ce cântăresc chiar şi calitativ mai
mult decât 5 grame de fond de ten ori un strat subţire de ruj roşu. Mă
încarcă de emoţie drumuşorul ce duce către casa bunicii, prispa pe care
stă aşezat un bol cu smântână, tăblia crăpată din colţul uşii de la
cuptor, plaiul ţesut cu dor şi magie, mă copleşeşte, mă îmbată, îmi
topeşte gândurile şi inima, pune roşeaţă pe pomeţii mei rotunzi şi
gingaşi înveliţi în soare. E despre veşnicia care s-a născut la sat,
după cum spunea şi Blaga, despre puritatea neşlefuită şi suspendată în
aer, iar mai apoi inhalată până în străfundul plămânilor mei, să simt
fericire, să trăiesc iubire, să o primesc şi să o dăruiesc prin fiecare
por, e călătoria mea, întâlnirea eului meu cu infinitul în nuanţe de
verde şi albastru, un paradis în care toţi respirăm acelaşi aer, ne
atingem sufletele gingaşe şi vorbim în limba iubirii de viaţă.
text: Malvina Andreea Szakacs
No comments:
Post a Comment