De câte ori...

De câte ori am pătimit,
dar am ales să rămân mic,
n-am aşteptat nicicând urale,
fiindcă mulţumirea drept răsplată-n
sufletu-mi e mult mai mare...


De câte ori m-am reîntors,
din drumuri ce nu-şi aveau rost,
am stat în cumpănă cândva,
dar astăzi spun cu fermitate:
nu era calea mea!


De câte ori am obosit,
am plâns,
în drum, m-am poticnit,
dar nu am renunţat uşor,
am vrut, fiind eu,
să răzbesc,
iar astăzi vieţii c-a avut răbdare-i
mulţumesc...


De câte ori am cugetat,
în câte nopţi m-am frământat,
ca să îmi dovedesc într-una,
că frământările,
n-au meritat niciuna...


De câte ori găsesc o clipă,
întind calmă, o aripă,
fiindcă, de undeva, din zare,
primesc liniştea dorită,
astăzi mă simt mulţumită,
astăzi ştiu că sunt iubită...


De câte ori m-am scufundat,
în scurt metraje de tristeţe,
ca mai apoi, inima mea,
să-mi dea din străfundu-i - bineţe...


De câte ori am mai iubit
şi-am să iubesc,
fiindcă viaţa-i una...
o alta n-am să mai trăiesc,
dar am să ocolesc, cât pot,
minciuna...

De câte ori, îmi tot repet în minte:
Cine sunt, ce mă reprezintă
şi ce fac,
nu se înţelege,
se simte!