Nadina

Nadina

Monday 6 September 2010

Sosit-a în prag primăvara

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu",Iaşi,2010...

Călean Cristiana, clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală „Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad


Era o zi frumoasă de primăvară, soarele strălucea şi florile se lăsau mângâiate de adierea vântului. Păsările ciripeau voioase prin copacii înfloriţi. Iarba verde încet, încet răsărea din pământul încălzit de razele soarelui. Albinuţele cântau voioase printre păpădiile galbene. Fluturaşii coloraţi şi veseli zburau fericiţi admirând lalelele roşii şi galbene, care îşi deschideau petalele pentru a-şi arăta, mândre, frumuseţea.
Cerul de un albastru deschis ne arată frumuseţea sa deplină, nici un norişor nu se arăta pe cerul strălucitor. Nişte copii drăgălaşi se zăreau prin iarbă. Lăcrămioarele albe precum spuma laptelui aşteptau nerăbdătoare să fie culese şi aşezate în coşuleţe.
Se puteau zări mingi colorate şi de toate dimensiunile, aruncate în sus de copiii dornici de joacă. Roţile bicicletelor se mişcau frenetic, la fel zbârnâiau şi trotinete-le sub glasurile cristaline şi clar precum nişte ape limpezi ale copiilor.
În curtea fiecărui gospodar se vedeau pomi înalţi şi veseli, cu frunzele verzi şi bucuroase, legănate de vânt şi sprintene la sosirea primăverii. Chiar şi micile necuvântătoare caută ca în zilele precum acestea să se joace. Pisicuţele se răsfaţă în iarbă cu un ghemotoc de aţă între lăbuţe. Căţeii se joacă lătrând cu bucurie. Căluţii se înfruptă din iarba fragedă şi presupun, pentru ei, foarte gustoasă.
Fiind o zi splendidă, cu acordul mamei, mi-am luat sora la plimbare la nişte verişori. Pe drumul spre casa verişorilor noştri ne-am întâlnit cu prietenele mele şi am hotărât să poposim puţin cu ele. Din păcate, timpul era limitat, aşa că a trebuit să ne luăm la revedere şi să ne vedem de drum.
Am pornit la pas şi la un moment dat am ajuns şi la verişorii noştri. Am povestit cu ei, am luat cina. După aceea, poposind pe prispa casei, am privit luna, stelele. Totul era atât de frumos, părea ireal.
Stelele străluceau atât de puternic, cerul era de o seninătate rară. Luna părea a încerca să ne spună ceva, zâmbind, sclipind a aduceri-aminte din galaxia stelelor şi-a închipuirilor celeste. Privind către stele, am compus un cântecel dedicat copiilor care nu au părinţi:

Precum stelele sclipesc,
Ai tăi părinţi te iubesc,
Şi sigur într-o bună zi
Cu ei te vei întâlni.

Este un cântec frumos, însă şi foarte trist.
S-a făcut târziu. Intrăm în casă cu toţii. Mătuşa ne pregăteşte un desert foarte bun, care ca aspect, dar şi ca gust arăta foarte bine. L-am savurat din plin mulţumindu-i pentru grija-i şi bunătatea cu care ne servise.
Ne-am pus în pat. E rost de noapte bună! Sclipirile de stele îmi scapără iarăşi în minte, adorm privind luna. Câtă pace, copiii dorm, somn uşor necuvântătoarelor. Linişte deplină!
A doua zi, unchiul nostru ne-a făcut o surpriză promiţându-ne o drumeţie în pădure. Ne-am pregătit conştiincioşi rucsacul şi nerăbdători am pornit pe calea pe care speram să găsim aventura.
După un drum lung, am poposit şi noi undeva. Am savurat apa rece de izvor. Arşiţa primăverii se făcea resimţită. Nu era încă vacanţă, dar simţeam paşii acesteia şi îi adulmecam.
Am coborât în vale, ne-am instalat cortul şi am vizitat împrejurimile. Am zărit râul, curgând limpede şi liniştit. Apa era rece, cristalină. Ropote la gura de vărsare dădeau senzaţia de cascade şi de vis. Flux - reflux. Linişte, a naturii chemare.
Copacii erau verzi, cruzi, nepătrunşi de frică înmugureau deschizându-ne noi căi de explorare. Am surprins şi iepuraşi alergând. Iepuraşi cu care nu puteam ţine pasul. În fuga lor, pupilele se măreau, mie îmi creştea dorinţa de a le ţine isonul. Am prins unul, l-am ţinut în braţe, l-am răsfăţat. Am zărit o vulpe. Mândră în felul ei, păşea făcându-ne în ciudă. Am făcut un picnic. Mare veselie, mare, zâmbete de copii culese de unchiul din zbor, joacă, jovialitate.
Am creionat până şi portrete: ale noastre, ale vreunui copac glumeţ, un iepuraş mai îndrăzneţ, o floare mai răsărită printre celelalte. Nu l-am putut creiona pe un-chiul. Nici nu aveam cum. Fire energică, nu stătea o clipă locului.
Spre seară, am rămas în acel loc unde ne instalaserăm corturile. Am făcut un foc mare de tabără şi am depănat, până târziu în noapte, poveşti. Cred că îmi va rămâne întipărită drumeţia plănuită de unchiul meu. E ceea ce aveam nevoie.
La primele raze de soare ne-am deşteptat din somn. Eram somnoroşi fiindcă am stat până târziu. Am pornit uşor către casă unde ne aştepta mătuşa.
Am petrecut încă o zi alături de rudele noastre dragi, iar spre seară ne-am întors acasă unde le-am povestit părinţilor ce frumos petrecurăm noi. Abia am aşteptat să ajung acasă, să îl strâng pe Toby, pisoiul meu, la piept.
Mulţumesc primăverii pentru felul său încântător de-a fi. Ne cucereşte clipele cu razele sale încântătoare, ne dăruieşte bucurii nespuse. Mulţumesc că ai sosit, primăvară dragă. Eşti mai mult decât mi-am putut închipui. Odată cu tine visele încep să prindă contur, jocul de copil reînvie, sufletul tresaltă şi vibrează la fiecare atingere.
Când vine primăvara, natura îşi spală chipul în semn că a ieşit de sub auspiciul anotimpurilor reci şi rigide, lăsând loc frumosului.
Şi totuşi, de ce aceste frumuseţi sunt trecătoare? De ce se substituie una alteia? Primăvara a căpătat noi rezonanţe în sufletul meu. Îi păstrez un loc special, de unde nu poate nimeni fura strălucirea ei.

2 comments:

  1. Crezi ca toamna asta va fi o a treia vara? prima_vara, vara, a treia vara ? :P

    ReplyDelete
  2. Da, cred intr-o a treia vara, insa cu alt specific... vant cald, covor de frunze tronand pe alei... si un soare incapatanat :)

    ReplyDelete