...dar zilele ce-au urmat aveau să-mi sugereze că lipsea ceva, acea parte din mine, partea care mă completa, mă accepta cu bune şi rele, cu nori şi soare, cu ploi sau năpraznic vifor...
Sufletul meu se căuta pe sine şi nu se regăsea...şi a înflorit într-o primăvară, când pierduse orice speranţă: am intrat în acea sală, iar prezenţa ta m-a frapat...şi am ştiut că urmez firul inimii...
Am încercat, cât am putut, să fur din fiecare clipă alături de tine...am încercat de nenumărate ori să apropii distanţe...Erai pe buzele tuturor, auzeam des vagi istorisiri cu şi despre tine, iar de foarte multe ori, chicotul LOR m-a făcut să fiu geloasă...geloasă pe absenţele mele, pe prezenţele celorlalţi...
Îmi lipseau abordarea ta, vorbele dulci-aluzive, emoţia cu care te sorbeam - pe furiş...
Între timp, ai devenit o prezenţă constantă în viaţa mea, acest lucru fiind posibil şi datorită faptului că între noi de foarte multe ori totul era de la sine înţeles, chiar şi fără cuvinte...
M-am îndrăgostit şi nu ştiu nici eu când am încetat copilăriile, când ai început să contezi - cu adevărat - în viaţa mea...era o presiune mare în tot ce simţeam, iar miza era sufletul... Când aveam să-ţi mărturisesc? Când aveai să-mi mărturiseşti?
Confesiunea a venit sub formă de versuri, mai apoi au urmat confirmarea, certitudinea: că simt, că simţi, că simţim ca unul...voi avea răbdare, dragoste şi încredere...
Te voi iubi! Nu e o certitudine, e o trăire firească, precum aerul pe care îl respir...
Te voi iubi: dincolo de aparenţe, clişee morale, bătăi de inimă, ploi, furtuni, viscolul crunt...
Te voi iubi, cu o forţă de nestăvilit ce izvorăşte din mine...
Te voi iubi în fiecare clipă, la fiecare bătaie de inimă, la fiecare zbatere de geană, la fiecare zâmbet, la fiecare sărut...
No comments:
Post a Comment