Despre ea...

Despre ea
multe se vor spune,
n-o judeca,
e o fiinţă în lume...

Despre ea
multe pilde,
tu, vei auzi:
că pleacă, revine,
se dăruie,
regrete n-are,
că deşi e mică,
în suflet,
e-ncăpătoare...


Despre ea
vor vorbi
florile adesea
şi vor simţi
în mireasma lor
că e timpul să fie culese,
în buchete frumos - dăruite,
despre ea florile
ştiu taine nedesluşite...


Despre ea
soarele arde ţinutul,
spune şi vrutul,
dar şi nevrutul,
arde cu rost,
fără-ncetare,
despre ea
dogoreşte,
la asfinţit
se-aruncă-n mare...


Despre ea
frunzele,
alunecă toamna,
la paşi grăbiţi,
întâmpină doamna...
despre ea foşneşte
făptura toată
şi pentru ea
cade, gutuia coaptă...

Despre ea
cuvântă frigul în zare,
pentru ea-ngheaţă
ţinutul cel mare,
pentru ea se străduie
cerul să frângă
nor după nor
poate cu fulgi o să plângă...
fiindcă ea iubeşte
albul şi-l iartă,
pentru ea fulgii
se-adună grămadă...
fiindcă ea poartă,
la gât, şirag de perle,
pentru că ochii
îi sunt două stele...

Despre ea
îngână potecile - iarna,
pentru ea străjuiesc
oameni cărunţi,
ninşi de vreme...
pentru ea-ndură gerul
oamenii de zăpadă,
pentru ea, despre ea,
cerne - în prag,
să o vadă...


Despre ea
spun, anotimpurile toate,
că-i dificilă,
cum nu se poate...
dar le e şi dragă
şi pe rând, fiecare,
o aşteaptă cu darurile-i
s-apară pe cale...


Anotimpurile unite,
spun despre ea,
că-şi caută sortitul
plecat cândva...
dar nu mai vine
şi nu-l zăreşte,
prin anotimpuri, stingheră,
ea rătăceşte...

Pesemne că anotimpurilor,
le este milă,
de biata fiinţă,
de biata copilă,
ce straşnic umblă
în depărtare,
cătând pierdută
iubirea - în zare...


Biata fiinţă,
nemângâiată,
o amăgesc flori, soare,
jocul frunzelor
şi-un om de zăpadă...
ori nu-şi dă seama
ori în rătăcirea,
e pururi menită
să-şi caute iubirea...


Despre ea
urlă, lupii grămadă,
pe ea o deplâng râurile
văzând, că-n van aşteaptă...
despre ea veţi auzi şi voi
cu siguranţă,
e fata aceea
ce rătăceşte prin lume
fără speranţă...