Ne-apropie, dragul meu...

Ne-apropie,dragul meu,
tot ce-am crescut o primăvară,
tot ce nu am lăsat să moară...


Văd toţi caişii înflorind,
sufletele noastre gângurind,
iar când se-ntâmplă astea toate
ştim, fără dragoste-s, uitate...


Ne-apropie, dragul meu,
raza de soare,
îmbrăţişarea care naştere dă
şi nicicând nu moare...


Prezenţa ta, un zâmbet blând,
Rochiile-mi în vânt, iar fluturând,
O strângere de mână, căutare,
privirea ce nu am uitat-o prin sertare...


Ne-apropie, dragul meu,
O toamnă blândă,
Cu frunze ce şi-aştern covor sub ele,
Cu dragostea ce-a-mprumutat din coloritul lor,
Cu versurile-mi dragi, care pentru tine,
din peniţă, iau cu migală, pe lume - fiinţă...


Şi eşti aici, şi sunt aici,
În lumea asta părem mici,
dar ce nu ştiu cei ce ne întâlnesc pe cale,
e că avem sufletele-ncăpătoare...


Nu ştiu, că dragostea,
e astfel plămădită,
de doi,
ce s-au recunoscut pe veci,
trăită...
şi nu e loc,
şi nu e cale,
nici de-ntinare
sau justificare...


Ne-apropie, dragul meu,
un fulg de nea ce şi-a găsit sălaş,
în carneţelul cu notiţe,
acolo, în ultimul sertăraş...


Tot ce ne e drag ne-apropie,
ne-mbie,
pe noi,
două suflete hoinare,
până acum,
totul ne-apropie...


Ne-apropie, dragul meu,
aceeaşi batere de inimă,
aceeaşi flamă ce-o cuprinde,
aceleaşi visuri şi păreri,
ni se perindă prin unghere...
Ne-apropie, dragul meu,
un Univers ne-apropie
şi ne cere...