Pretutindeni, pe unde am pelegrinat, am fost înconjurată de verde... verde regăsit în diverse nuanţe, forme, perceput la ore din zi sau noapte... verde care este reflectat chiar de ochii mei... şi cred că nu există Vărsător care să nu iubească culoarea verde (mie îmi place mai nou şi albastrul) ...
Rochiţe verzi, cercei verzi - fie ei fluturaşi sau trandafir - , gablonţuri verzi, mărgele verzi, o infinitate de verde - de la nuanţe de verde închis până la cea mai deschisă nuanţă...
Însă în verdele din natură mă regăsesc cel mai bine... perceput de ochii mei verzi, care pe alocuri mai absorb din puterea naturii şi îşi depozitează resurse pentru timpurile în care nu vor mai fi atât de verzi...
Culoare demnă de o zână... sună frumos... însă eu nu mă cred o zână... mai degrabă sunt un om supus greşelilor, care uneori face şi lucruri bune... important e că sesizez când greşesc, recunosc, încerc să mă îndrept... ceea ce înseamnă ceva.
Doar două peceţi - de un verde frumos - regăsesc în cuprinsu-mi: doi ochi veseli şi surâzând, doi ochi lăcrimând pios la încercările la care îi supune viaţa, doi ochi ce se deschid pentru lume, doi ochi ce îşi dau unul altuia paginile clipind efemeritatea uneori dureroasă a momentelor ce le-am vrea eterne, dar care sfârşesc când nici n-am clipit...
Câte idei se pierd oare într-o clipă în care nici nu clipim?? Dar dacă clipim mai des, accelerăm intensitatea trăirilor?? Sau timpul ni se scurge printre gene mai nerăbdător??
Nu ştiu, însă ştiu că verdele meu veghează asupra acestor lucruri... sunt întrebări pe care mulţi şi le pun... dar nu suntem în măsură să oferim răspunsuri complete când n-am experimentat nici măcar pe jumătate din ceea ce suntem şi vrem să fim...
Şi totuşi, hai să fiu zâna bună, să alerg după stele în noapte... şi totuşi ce fac când mă identific cu Licurici? Îmi aprobaţi dubla identitate?? Sau o să-mi spuneţi zână bună care aleargă precum un Licurici dispărând în noapte după ce a înfăptuit ce şi-a propus..?? Probabil, las la latitudinea voastră... poate îmi redaţi gândurile şi-n scris... până atunci VERDE am zis ;))
Sursă de inspiraţie pentru articol:
Eu şi o prietenă ne dădeam replici pe Facebook abordând diverse subiecte... Ea, Mădălina, are descărcate în albumul ei denumit sugestiv "My friends" trei fotografii ce mă reprezintă. După cum mă ştiţi, cel mai adesea îmbrac culoarea verde sau se poate să mă fi născut cu o afinitate spre această culoare - de ce nu, să mă fi născut chiar verde? Glumeam :P
Sub una dintre fotografii era postat un comentariu de către o persoană de origine turcă (am presupus noi)... pe care Mădălina l-a tradus cu Google translate şi aducea foarte mult cu titlul blogului... evident această întâmplare este şi sursa inspiraţiei mele... (evident :P, Mădălina, nu sunt de acord cu Google translate...).