Vino după mine şi lasă lumea să vorbească...

De-atâta timp îmi exersez singurătatea. Viaţa aceasta, fără tine-i un viciu...traversez zile, speranţe, ani, aşteptări, zadarnice vise...pun în balanţă ce-a fost, ce e...şi cântărind adesea toate aceste şanse, privind la imagini neclare, mă podeşte plânsul.

Tot mai des, mă regăsesc plângând...după tine, după noi, după ei, tinerii aceia...şi mi-am lăsat visele să se strângă grămadă...ocol fac în juru-mi...dar nu le pot închipui ca împlinire. Nu fără dragostea ta, nu fără prezenţa ta. Şi astfel mă-nchid în mine...

În tot ce fac, pun o parte din dragostea aceasta mare...fără ceea ce simt, aş fi doar o ramură spânzurată de vid. Simt că sunt cineva astăzi, cum mă priveşti de undeva...şi-aievea ştiu că iar vei reveni...să fii cucerit vrei, să fiu cucerită aştept... smulge-mi, te rog, îndoiala...nu mai fi nedrept!! Am cuie în suflet şi-n braţele larg deschise de aşteptare...vino după mine, nu ezita în drumul tău...vino, şi lasă lumea să vorbească...ne-au fost ei vreodată alături când departe, suflete hoinare-am suferit? Au pus sare pe rană, făcând dragostea să pară dramă...

Pun iar geană pe geană, visându-mă în braţele care m-au strâns cândva...vino după mine şi lasă lumea să vorbească...nu au decât să cârcotească...dar vino azi, când plină de dorinţă te chem...când ochii-n lacrimi sunt numai îndemn...când dragostea nu se mai poate întrupa în altă fiinţă...te-aştept pe-acelaşi TU... bărbatul, prietenul, criticul meu...mai e doar un pas de făcut, un pas în care mereu ne vom scălda...hai, îndrăzneşte...şi lasă lumea!!