Nadina

Nadina

Monday 25 January 2010

De ce iubesc toate acestea..?


...vânt, ploaie, soare, fulgi de nea, căţel, pisic, o floare timid înflorită, copii, să scriu, muntele...


Vântul: pentru că însăşi venirea sa răvăşeşte într-o oarecare măsură, iar de la el mă aştept...din orice direcţie aş simţi că bate, vântul e mai statornic decât omul de rând...vântul nu spulberă speranţe, nici vise - însă oamenii, da...!!

Ploaia: ştie să răzbată, cât să pătrundă...cu picuri reci, uneori calzi...ploaia te-nmoaie, omul te împietreşte...ploaia ne spală de păcat, ne scapă de a lumii toate - pe când un om, cum bine ştim, ne târăşte prin toate: vrute şi nevrute, văzute, nevăzute...iar rezultatul e-o mocirlă - uite...

Soarele: poate să ardă până la nimicire, dar niciodată îndeajuns...faptele oamenilor însă dincolo de carne au pătruns...şi arşi în suflet, ucişi în nelumină...azi căutăm o rază, o faptă bună...doar sorii laolaltă ne adună...

Fulgii de nea sunt reci, dar asta-i firea şi natura lor...ei nu pretind c-ar fi calzi niciodată...când ei ne-ating, noi ştim ce ne aşteaptă...pe când a făţărniciei atingere cruntă muşcătură pare...omul devine rece din ceea ce este...el se preschimbă, devine ce n-a fost, îşi joacă rolul şi fals, şi prost...

Iubesc căţeii, cu ochii lor blânzi...când se gudură pe lângă mine să primească ceva...iubesc acel suflet nevinovat...şi suflet de pisic, un mieunat...ce-aşteaptă veşnic alintat...ce cere veşnic mângâiere, asemeni unui cerşetor...pe care nu pot să nu îl ador...

Iubesc şi-o floare, două, poate trei...sau câte sunt pe-ntreg acest pământ...în multitudinea, complexitatea lor, în vuietul culorilor...şi-n zilele preabinecuvântate, şi tot mai des înmiresmate...mi-e dor să văd o floare-n palma ei, a mea...o floare de cireş pe buze, sorbind dulceaţa cărnii lor...şi trandafiri cu ţepii care dor...şi-n vise roze se numesc, iar pe noi fetele, ne urmăresc. Iubesc şi teiul cu a sa poetică fiinţă, că-l simt trăind în mine-n miez de primăvară...iar toamna crizantemele-n feluritele culori...mă fac s-alerg după iluzii, să las totul baltă în urma mea...să pot de-a lor mireasmă a mă-mbăta!!

Iubesc copiii, nevinovaţii, credincioşii şi curaţii...sufletul lor plămădit cu ochi de-o inocenţă dureroasă, ochi ce în suflet lacrimi lasă...zâmbet-copil aşteptând la fereastră...voce de înger, şoptind duios...şi jocul lor - zborul fluturilor, tot mai adesea-l regăsesc şi mi-este dor şi poate-i ceea ce nutresc...cred că alerg după-un copil, de fapt, ca să mă regăsesc...după copilul ce nu mai sunt, după copilul ce am rămas în gând...

Ador, iubesc să scriu...să-mi las gândurile să alerge, să se plimbe, să facă ce doresc în voia lor...degetele iubesc tastatura, peniţa înmuiată în condei...nu mă mai pot desprinde, e un obicei!! Parcă nu-s eu când nu scriu, dar şi când scriu parcă-s o alta eu...şi veşnic frazele aleargă, îmi fug de sub tutelă, încerc să le mulez...adeseori le las ca fulgii să se-aştearnă...să-mi fac din vise propriul colţ de iarnă...şi tot ce scriu aşteaptă să se cearnă!!

Şi muntele iubesc, inima lui....şi măreţia sa în comparaţie cu mine...şi faptul că îmi dă stări doar de bine...mă ocroteşte, drept fiică el mă ia...din el eu vin, mereu acolo regăsesc părticele din mine...acolo inima mă-ndeamnă...mereu, unde cred că e casa mea...casa-i o stare, nu un loc anume...şi eu ajung mereu la tine, să-mi înveleşti pleoapele cu frumuseţile ce ai...mi te deschizi, dar niciodată întru totul nu te dai...şi astăzi încă cred că eşti parte din Rai...

Şi-n toate aceste lucruri, stări, fapte binecuvântate...iubesc şi oamenii, chiar dacă-s înrăiţi până peste poate...nu-s gânduri care cer dreptate...sunt doar fărâme de suflet, ce lacrimilor s-au deschis...sunt cugetări prea des încătuşate, şi care se cer fără voia mea, în libertate...

No comments:

Post a Comment