Nadina

Nadina

Sunday 8 November 2009

frânturi din cartea mea(2)


M-am luptat enorm cu lumea aceasta, cu propriul meu suflet chiar. Dar n-am reuşit să înving nici singurătatea, nici lumea cu prejudecăţile sale. Nu de una singură, ci doar alături de el.

Speram să îl fi regăsit pentru totdeauna şi să nu mai trebuiască să îl aştept cu răsuflarea întretăiată, cu sufletul la gură, cu dorul mistuitor de a-l revedea si de a-l avea doar pentru mine aşa cum fusese cândva demult.

I-am spus că încă îl iubesc si că nimic nu m-a putut face să-l scot din mintea şi inima mea. Că încă stăruie în fiinţa-mi, că prezenţa sa am resimţit-o în fiecare moment oriunde m-aş fi aflat. O prezenţă însă atât de absentă.
Că m-a durut să îl ştiu al alteia. Că fiecare secundă ce trecea fără el ucidea o parte din mine şi nu mă lăsa să respir. Că niciodată viaţa mea nu a fost mai luminoasă ca atunci când el mi-a fost alături.
Şi mă întrebasem de nenumărate ori ce îl face special. De ce e omul pe care nu-l pot uita, nu-l pot scoate din fiinţa mea? De ce şi-a impregnat parfumul în părul meu şi chipul în suflet?

Am putut vedea cum se reflectă imaginea mea în apele râului. Aş fi dorit ca imaginea de pe apă să se desprindă de mine, să-şi urmeze cursul pe apă şi să nu mai revină niciodată.
Iar eu să mă purific, să renasc...să fie un botez simbolic al fiinţei mele. Însă acest lucru nu era posibil...reflecţia imaginii mele avea să mă urmeze toată viaţa. Eram una şi aceeaşi persoană.
În mine trăiesc reflecţia imaginii mele, umbra mea, sufletul, gîndurile mele...toate acestea sunt caracteristice fiecărei fiinţe umane.
Pentru că privindu-ne în apă vedem oglindindu-se imaginea noastră, pentru că în întunericul nopţii umbra e cea care ne dublează fiinţa, pentru că sufletul e cel care se întreabă, se frământă, suferă, iubeşte, dă tot ce are...şi pentru că gândurile stăruiesc continuu în fiinţa noastră!

No comments:

Post a Comment