Nadina

Nadina

Wednesday 25 December 2013

Spre neuitare...


















Aici toată lumea se bucură. Oriunde priveşti în jur, auzi clinchete de clopoţei, răsunetul unei săli ce răspândeşte ecoul unui surâs prea strident. E forfotă şi simt că mă pierd în această forfotă. Este lumină, magie, speranţă împletită cu bucurie...
De aici, din sufletu-mi, lucrurile se văd altfel...e teamă, e disperare, senzaţia că nu voi trece dincolo de mal...mi-e urletul ca tunetul, dar îl simt pe interior...mi-e teamă să mă exteriorizez. N-aş vrea să cutremur liniştea din jur, atmosfera ce prinde contur şi răspândeşte culoare...
În jur totul semnifică, întreaga suflare freamătă: de dor, de aşteptare, datorită unor iluzii...în mine mocneşte durerea...durerea de noi, durerea de mine, durerea că incertitudini şi trecătoare sunt toate...
De-ar cerne măcar norii...cât aş pleca ori m-aş transforma din fiinţă în nefiinţă...zilnic mă-ntreb, dar nu găsesc răspunsuri. Oricât aş încerca astăzi, nu găsesc cuvinte, să le potrivesc, să exprime ce simt, cu adevărat, în mine însămi...
Şi scriem, mereu scriem...contopindu-ne cu o coală, mistuindu-ne-n prag de seară puţinul avut - cerneala...şi cui scriem? În ce ecou am dori să ne sugrume vidul? Spre ce ziduri ne îndreptăm ochii? şi unde ne scrijelim patimile toate? Încotro ne-ndreptăm paşii? Cine ne cheamă? Cine ne strigă? Cui îi auzim, astăzi, ecoul?
Dar tu? Eşti aici? Eşti acolo? Câte rânduri se vor risipi pe filele albe luând cu sine cerneala? Câte rânduri, câte gânduri se vor şterge odată cu risipirea zorilor?
Cum scriem, cui scriem şi de ce scriem? Fiecare rostul îşi are... să fie dorul? cu sine-o-mpăcare...sau simpla dorinţă de neuitare?!

No comments:

Post a Comment