Nadina

Nadina

Sunday 6 March 2011

8 MARTIE – Mama , clipa din care ne răsfrângem viaţa şi emoţiile...


Din clipa în care am deschis ochii am zărit o singură fiinţă. Nu ştiam să îi spunem pe nume, dar ne-a cuprins la pieptul ei oferindu-ne căldură, ocrotire, dragoste şi nu în ultimul rând VIAŢĂ.

Mai târziu ne-a purtat paşii, ne-a învăţat primele cuvinte. Clipe întregi ne-a vegheat somnul. Minute în şir a încercat să ne înţeleagă. I-au trebuit ani să ne vadă crescând, formându-ne, devenind.

Şi clipele ei de veghe nu au încetat. Se bucură la o reuşită de-a noastră. Plânge cu tot sufletul, când eşuăm. Îşi încredinţează sufletul sfinţilor, doar pentru a ne ştii sub ocrotire.

Fie că e ceas de zi sau ceas de seară, ochiul mamei veghează neîncetat. Simte bucurii şi tristeţi, oferă poveţe. Aşteaptă. Speră. Iubeşte. Necondiţionat – se dă. Cu toată fiinţa. Şi se va da şi dincolo de moarte.

Ne va îndruma mereu paşii: în primii ani, apoi mândră de ceea ce vom deveni, mai târziu ridată, dar la fel de iubită şi cu sufletul mai plin de semnificaţia cuvântului „mamă”. Dar MAMĂ nu-i un cuvânt, ci o simţire. Timpul vă va demonstra. La mulţi ani, mamă! Şi iartă-mă încă o dată pentru cât ţi-am greşit...

13 comments:

  1. acest text am sa il dedic mamei mele:)

    ReplyDelete
  2. Ma bucur! Sa iti traiasca si sa fie fericita! La multi ani tuturor mamelor... fiindca ele aprind si intretin caldura caminului lor :-)
    Evident, tot ce am scris, inchin mamei mele, cu multa dragoste... de care nu ma simt demna adeseori... e mult sa fii mama, voi afla candva... pana atunci raman copilul...

    ReplyDelete
  3. da...asa-i..noi toti suntem copii pt mamele noastre chiar daca ne casatorim si plecam..tot copii ramanem..mersi si la multi ani si mamei tale:)...chiar mi-au dat lacrimile cand am citit:)

    ReplyDelete
  4. am avut 2 coli ministeriale cu ceva pentru mama...tare frumos era..si acuma nu le mai gasesc..asa ciuda mii:((

    ReplyDelete
  5. asa-i , ramanem copiii mamelor noastre :-)
    si pentru mine e emotionant, mai ales ca am scris special pentru mame, pentru MAMA...

    le gasesti tu draga mea, uneori si eu sunt mai repezita si nu stiu unde le pun... de ex cand am multe proiecte, in rest sunt foarte ordonata :D

    pusi, o saptamana cu soare primavaratic...

    ReplyDelete
  6. mersi la fel:)..eu sunt mandra ce mama am:)..chiar acuma lucrez la felicitarea pt ea:)

    ReplyDelete
  7. spor sa ai. si o zi frumoasa maine. o saptamana deosebita, cu soare :-)

    ReplyDelete
  8. Pentru cea mai buna
    Pentru cea mai draga
    Cea care stie cel mai bine sa-nteleaga
    Cea care stie cel mai bine sa iubeasca
    Sa ierte, sa uite, sa daruiasca
    Pentru cea care-n veci va fi lumina
    Sa ne fereasca vietile de vina
    Cea care a stiut sa se jertfeasca
    Si n-o sa aibe timp sa-mbatraneasca
    Pentru EA, cea cu gandul de zapada
    Si mult mai buna decat painea calda
    Deschisa pentru noi ca o fereastra
    Tot sufletul, toata dragostea noastra!

    Spun si eu: La multi ani, mama! Bogdan.

    ReplyDelete
  9. Foarte frumos, Bogdan!! Iti multumesc pentru impartasirea acestor ganduri... deosebite!!

    ...fiindca ele iarta la nesfarsit, iubesc neconditionat, daruiesc fara rezerva...

    La multi ani, mamei tale!La multi ani mamelor din intreaga lume! Cred ca e lucru mare sa fii mama... si eu sunt 'mama' pentru cinci clase... dar nu-i acelasi lucru :D

    O primavara frumoasa, tie, cu drag...

    ReplyDelete
  10. profa mea de romana ne-a pus sa scriem ceva pt mamele noastre..si am scris asa de frumos..am sa postez pe blog vineri..ca sunt la profa sa le citeasca:)

    ReplyDelete
  11. foarte frumoasa initiativa :-)
    am citit... bravo :-)

    ReplyDelete
  12. articolul tau cu premii... si iti multumesc... ne-ai oferit un martisor frumos :-)
    imi place si articolul cu perlele... eu am o gramada de 'perle' ale elevilor... dar nu le public :-)
    astept postarea pentru mama ta, cu nerabdare :D
    pusici...

    ReplyDelete