Obişnuiesc ca înainte de fiecare concert să îmi contemplu publicul, chiar înainte de a ajunge pe scenă. Aşa s-a întâmplat şi în acea seară. Grădina era plină de un public dornic să-nceapă concertul. Am ieşit în întâmpinarea oamenilor, dar de această dată mai stingher. M-am simţit tulburat de o prezenţă, o prezenţă feminină...era ea, muza mea, femeia datorită căreia nopţi la rând n-am putut să dorm...
Era însoţită de un domn...ce frumoasă era, mai frumoasă ca nicicând, mai frumoasă parcă decât atunci când o zărisem prima oară. Era atât de fericită...cred că această fericire îi sporea frumuseţea! Era fericită cu el, deborda de frumuseţe interioară, căci ceea ce trăia se reflecta precum o aură în juru-i!
Purta o rochie neagră, cu spatele complet gol, bucle aranjate-ntr-o parte şi un ruj roşu pe buze...era minunată, făptura aceasta, căreia îi închinasem atâtea melodii...M-a zărit şi ea, era conştientă de prezenţa-mi, m-a salutat discret şi elegant...îi surâdeau ochii de păpuşică vie...ce-aş fi vrut să alerg să o strâng în braţe şi să o sărut!
Pe scenă se dădeau probe de sunet, deja eram în culise şi mi se transmitea în cască că trebuie să înceapă spectacolul. Mi-am întâmpinat călduros publicul şi am zărit-o iar în primul rând...acelaşi domn, aceeaşi femeie minunată...aşteptau să înceapă spectacolul...şi a-nceput...Mâinile mele alunecau pe clapele pianului de parcă i-ar fi atins pielea catifelată, buzele trandafirii, buclele inegale şi nedesluşite...o simţeam lângă mine, pe scenă...acompaniindu-mă, îndrumându-mă să-mi ţin constant acordul...totul se desfăşura atât de febril, încât nu ştiu când au trecut cele trei ore...
Eram extaziat, iar la finalul concertului, întreaga sală mă adula, aplauda...în curând, scena a fost umplută de florile din public, flori pe care odinioară i le dăruiam ei...şi ca de obicei, după fiecare spectacol, mulţumeam publicului, de această dată precizând că acest spectacol a fost o declaraţie de dragoste la scenă deschisă pentru femeia iubită...
Am văzut o sclipire de luciditate în ochii ei, parcă a dezaprobare, un fel de teamă amestecată cu mândrie, un fel de plăcere înăbuşită...vorbea cu acel domn şi gesticula, îmi confirma încă o dată că se distingea în mulţime...oamenii începuseră să iasă din grădina de vară, ei erau nemişcaţi, fapt ce mă intriga...au stat îmbrăţişaţi, sporovăind vreme de zeci de minute, timp în care noi demontam scena...
Într-un final, s-au ridicat, ea păşea cu un pas graţios şi fin, cu gâtu-i prelung de lebădă, cu silueta-i de admirat, cu sânii plini şi zâmbetul de păpuşică dragă...el i-a cuprins umerii, sărutându-i tâmplele, şuviţele şi s-au pierdut astfel în întunericul nopţii, lăsându-mă cu întrebările, lacrimile şi-un ultim acord de pian, parcă stins!
No comments:
Post a Comment